Conspiratia leului inainte de alegeri

V-ati gandit vreodata ca o nenorocire nu vine niciodata singura.Gandit-va ,teatru ,scandal politic ,pleaca ministrii vin altii ,motiune de cenzura cade guvernul ,criza politica ,piata o i-a razna si leul se depreciaza.Cine are de castigat?Raspunsul e simplu.Castiga cei ce au speculat acest lucru, cei ce l-au intuit.Astfel incat daca stam bine si ne uitam in toata istoria asta preelectoral mereu s-a intamplat ceva spectaculos ,ceva cu substrat.Acum a venit randul FMI de a ne impune reguli ,de a-i determina de politicienii nostri sa ni le impuna.

Deprecierea leului peste noapte daca e bine intuit acest lucru ,este un motiv evident de imbogatire.Cati dintre noi stiu ce inseamna tehnocratie pentru ca cu siguranta nu are nici o legatura cu capitalismul, cu o piata libera.Cat de bine se mai joaca ,si credeti-ma nu e nici un joc politic in tot ce fac ei acum ,pentru ca justificarea e simpla ,la nivele foarte mari politicieni au aceleasi interese – de a conduce masele – si asta se intampla de pe vremea romanilor.Multa lume se va imbogati de pe urma acestei crize ,multi isi vor plasa interesele si isi vor continua spurcatul joc al mizeriei.Ipocrizie totala in faptele lor ,si culmea chiar inainte de alegeri.

Nu-mi sta in fire sa comentez politica ,dar aici nu e nimic politic ci doar economic ,un joc al imbogatirii ce se va repeta ori de cate ori impunerile unei crize in viata oamenilor de rand vor fi trebuit implementate.Nu s-a intamplat inca dar prea des se repeta FMI , depreciere Euro ,criza economica ,prea des !!!

Pentru a fi mai explicit voi prelua un articol de pe Wikipedia.org in care se explica ce e aceea Miscarea Tehnocrata si dupa pune-ti in balanta cu realitatea actuala si mai vorbim.

Miscarea Tehnocrata

Istoria mişcării

Mişcarea tehnocratică îşi are originile în gândirea progresistă a inginerilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în lucrările lui Thorstein Veblen, în special în lucrarea numita Inginerii şi sistemul preţului (engleză – Engineers and the price system), dar şi într-o anumită măsură în teoria managementului ştiinţific. Primele organizaţii proto-tehnocratice au apărut imediat după Primul Război Mondial. Alianţa Tehnică (engleză – The Technical Alliance), prima organizaţie cu adevărat tehnocratică, a fost înfiinţată de Howard Scott în iarna anului 1918. William H. Smyth a fost primul care a folosit cuvântul tehnocraţie, în anul 1919, pentru a descrie un guvern format din ingineri şi oameni de ştiinţa, iar în 1920 a fost utilizat pentru a descrie lucrările lui Thorstein Veblen.

Prima activitate întreprinsă de Alianţa Tehnica, care era compusă în mare parte din ingineri şi oameni de ştiinţa, a fost întreprinderea unui studiu privind resursele energetice a continentului Nord American. O bună parte dintre concluziile ştiinţifice rezultate din acest studiu au stat la baza ideilor privind o nouă structură socială.

După dizolvarea Alianţei Tehnice, Howard Scott a devenit fondatorul şi conducătorul unei noi organizaţii numite Tehnocracy Incorporated, al cărei scop a devenit implementarea descoperirilor făcute de Alianţă şi crearea unui nou tip de societate. Grupul a luat fiinţă în statul New York, în anul 1933, ca o organizaţie apolitică non-profit. Sub conducerea lui Scott, pe atunci director şef sau “Inginer şef”, organizaţia şi-a promovat scopurile şi idealurile în timpul turneului efectuat în 1934, câştigând astfel suportul publicului pe întreaga perioadă a Marii Depresiei. Lucrarea de bază a tehnocraţiei a fost scrisă în această perioadă şi poartă numele de Technocracy Study Course – Curs de Tehnocraţie.

Unitatea de baza a organizaţiei este secţiunea, aceasta fiind compusă dintr-un număr de cel puţin 50 de membrii. La perioada de maximă popularitate a mişcării, în multe oraşe americane existau între una şi chiar o duzină de astfel de secţiuni. Secţiunile aveau ca scop efectuarea marii majorităţi a lucrărilor din cadrul organizaţiei, inclusiv continuarea cercetării începute de Alianaţa Tehnica.

Organizaţia este finanţată în mare parte din donaţii ale propriilor membrii. Datorită idealului de abolire a puterii exercitate politic, organizaţia este deschisă către orice cetăţean american, excepţie făcând oamenii politici.

Idealuri şi scopuri urmărite

Mişcarea tehnocratică urmăreşte să înfiinţeze un sistem socio-economic de echilibru, bazat pe abundenţă şi conservare, în contrast cu sistemul bazat pe creştere economică şi lipsă, precum cel capitalist, dominant în ziua de astăzi, sau cel folosit de statele comuniste. O concluzie de bază a mişcării tehnocratice este faptul că sistemul bazat pe preţ, sau orice alt sistem bazat pe lipsa/raritatea resurselor, nu este o modalitate logică de distribuţie într-o societate avansată.

Tehnocraţii susţin că prin dezvoltarea ce a avut loc ca urmare a mecanizarii, consecinţa a fost o deplasare a forţei de muncă către sectorul serviciilor. Pentru o creştere a eficienţei şi a productivităţii, o bună parte a muncii fizice prestate de angajaţi umani ar fi redusă sau sau complet eliminată printr-un mai bun management, prin automatizare şi centralizare (sau descentralizare, în cazul mişcării europenu). Aceste tendinţe ar trebui sa fie semnalul de pornire a unei creşteri atât în posibilităţile de producţie cat şi a timpului liber, întrucât se poate produce mai mult, fiind necesară mai puţină muncă fizică umană. Cu toate acestea, într-un sistem cu economie de piaţă, această productivitate crescută duce la şomaj deoarece companiile nu mai au nevoie de atât de mulţi angajaţi umani, pentru a face faţă competiţiei, reducând astfel atât numărul locurilor de muncă cât şi salariile lucratorilor. Ca urmare, are loc o scădere a nivelului de trai pentru foarte multe persoane. De aceea, tehnocraţii consideră că avem de-a face cu un paradox fundamental: cu cât automatizarea locurilor de muncă se extinde din ce în ce mai mult, în locul unei creşteri a nivelului de trai pentru marea majoritate a populaţiei, aveam de-a face face, în schimb cu o scădere a condiţiilor de viaţă. Cu cât se va putea produce mai mult, prin folosirea de tehnologii din ce în ce mai avansate, cu atât diferenţele dintre clasele societăţii vor fi mai mari, iar beneficiul adus de tehnologie va fi practic inexistent, pentru cea mai mare parte a populaţiei. Principala cauză a acestei probleme, potrivit mişcării tehnocratice, constă în utilizarea sistemului economic al preţurilor.

Contrar economiştilor, care definesc eficienţa ca având la bază maxima alocare a unor resurse limitate, pentru a aduce un cât mai mare profit deţinătorilor, tehnoctaţii consideră că la baza eficienţei ar trebui sa stea dovezile empirice ştiinţifice. Eficienţa, pentru un tehnocrat, se măsoară ştiinţific, şi este egală cu raportul dintre energia totala aplicată unui sistem şi energia utilizată pentru efectuarea lucrului mecanic util. Tehnocraţii susţin faptul că între lumea fizică a ştiinţei şi lumea economică există divergenţe fundamentale. Ei susţin de asemenea că resursele necesare, pentru a produce marea majoritate a bunurilor, sunt în abundenţă – mai ales cele pentru nevoile de bază ale societăţii, precum hrana, locuinţele, transportul, accesul la informaţie, etc. De aceea, tehnocraţii sunt de părere că o bună parte din problemele sociale de astăzi, precum sărăcia şi foametea, sunt rezultatul unei economii greşite fundamental şi a proastei utilizări a tehnologiei disponibile. Tehnocraţii prezintă actualul sistem al preţurilor ca fiind risipitor, întrucât utilizează foarte multe resurse, dar nu reuşeşte să reducă lipsa produselor, sau indisponibilitatea lor. Potrivit ideilor tehnocratice, utilizarea totală a resurselor şi a mijloacelor tehnologice ar trebui să producă abundenţă.

Tehnocraţii susţin că sistemul economic al preţurilor nu este echilibrat din punct de vedere al puterii de cumpărare, iar datorită diferitelor tactici de menţinere a acestuia în stare funcţională, s-a ajuns la datorii uriaşe, care au crescut exponenţial începând cu anul 1930. Printre aceste datorii se numără datoria naţională a Statelor Unite, precum şi datoriile multor altor ţări, împrumuturile pe termen lung, creditele, etc. Tehnocraţii vad aceste datorii în creştere drept un pericol pentru stabilitatea capitalismului, şi de aceea susţin ca sistemul preţurilor se va prăbuşi în cele din urmă, în acest caz, mişcarea sperând să fi educat destulă populaţie pentru a putea efectua schimbarea structurilor economice şi în cele din urmă să înfiinţeze un Tehnat.

Contabilitatea energiei – o alternativa la sistemul monetar

Contabilitatea energiei este un sistem ipotetic de distribuţie a resurselor şi produselor, care ar măsura energia folosită pentru a produce şi distribui bunurile şi serviciile cetăţenilor unui Tehnat. Unităţile ce ar fi folosite în contabilitatea energiei poartă numele de certificate energetice sau credite energetice, scopul acestora fiind să înlocuiască banii, dar, spre deosebire de banii utilizaţi în economia tradiţională, aceste unităţi nu ar putea fi economisite sau câştigate, ci ar putea fi doar distribuite în mod egal între cetăţeni. Cantitatea de energie cuvenită fiecărui cetăţean ar fi calculată prin determinarea capacităţii de producţie a tehnatului şi împărţirea acestuia în mod egal. Unităţile energetice, sau certificatele, nu ar avea o formă fizică, sistemul fiind în totalitate computerizat. În contabilitatea energiei, Tehnatul ar folosi informaţii privind cantitatea de resurse naturale, capacitatea industrială şi preferinţele cetăţenilor pentru a determina exact ce cantitate dintr-un anumit produs sau serviciu a fost consumată, pentru a putea egaliza producţia cu consumul.

Printre motivele prezentate pentru susţinerea implementării contabilităţii energiei se numără asigurarea unui nivel de trai cât mai ridicat, asigurarea egalităţii cetăţenilor Tehnatului, precum şi eliminarea posibilităţii de a folosi resurse peste limita ecologică sau cea a capacităţii de producţie a unui tehnat. Tehnocraţii susţin că contabilitatea energiei nu este raţionare, ci doar o metodă de distribuţie şi observare a cererii. Fiecare persoană ar primi o cantitate egală, mare (mai mult decât ar putea folosi) de energie. Tehnocraţii prezic, pe baza ratelor actuale de conversie a energiei, că nici o persoană nu ar fi capabilă să-şi cheltuiasca toate unităţile energetice.

Urbanatele – un înlocuitor tehnocratic al oraşelor

Odată ce un tehnat a fost creat, mişcarea tehnocratică consideră că următorul pas ar trebui să fie construcţia unor forme total diferite de habitat, numite Urbanate. Un urbanat este de fapt un ansamblu de clădiri unde oamenii ar locui şi munci. Aceste urbanate ar deţine toate facilităţile de care comunitatea ar avea nevoie, facilităţi precum şcoli, spitale, centre comerciale, facilităţi de management a deşeurilor şi de reciclare, centre sportive sau spaţii publice.

Tehnocraţii doresc ca urbanatele să fie asemănătoare cu staţiunile turistice din ziua de azi, în sensul că ar fi astfel create încât să asigure cel mai înalt standard de viaţă posibil pentru absolut fiecare cetăţean. Dispunerea facilităţilor şi a clădirilor ar fi făcut într-un mod eficient şi inteligent astfel încât câte o facilitate esenţială, precum centrul comercialautomobilelor sau şcoala, s-ar afla în apropierea fiecărui complex de locuinţe, la distanţe scurte, astfel încât utilizarea să nu mai fie necesară.

Urbanatele ar fi conectate prin intermediul unei reţele extinse şi eficiente de transport, compusă din căi ferate de mare viteză, sisteme de canale, pentru transportul naval (engleză – Continental Hydrology Project ) şi transport aerian.

Motivul adus de mişcarea tehnocratică pentru a susţine această ambiţioasă restructurare a vieţii urbane este proasta planificare, proiectare şi construcţie a mediului urban actual, toate acestea având ca efect ineficienţa, risipa, precum şi un mare număr de probleme sociale şi de mediu. Tehnocraţii consideră că în loc să se încerce o rezolvare a problemelor din actualele oraşe, este mult mai bine şi mai eficient să se pornească cu totul de la zero. Adepţii tehnocraţiei propun ca toate vechile oraşe să fie abandonate gradual şi apoi exploatate, pentru recuperarea resurselor rămase (precum oţel, beton, sticlă, mase plastice, etc), în scopul reciclării şi reutilizării acestora în construcţia noilor urbanate, astfel reducând nevoia de a extrage şi procesa alte resurse, reducînd astfel amprenta asupra mediului. Unele clădiri sau zone urbane, de natura istorică sau culturală, ar urma să fie păstrate şi transformate în muzee.

Critici aduse mişcarii

Următoarele critici sunt aduse tehnocraţiei:

  • Nu există nici o modalitate de a elimina raritatea/lipsa produselor din lumea modernă, tocmai datorită marii varietăţi de bunuri existente astăzi.
  • Teoria, conform căreia timpul necesar alocat procesului muncii ar putea fi drastic redus avînd în vedere nivelele de productivitate actuale, este privită suspect datorită nivelului scăzut a şomajului în statele dezvoltate, din Vest.
    • Pe de altă parte, tehnocraţii văd aceste societăţi ca ineficiente şi risipitoare, argumentând în continuare că rata şomajului nu este o modalitate corectă de măsură a numărului total de muncitori şi a cantităţii totale de muncă depusă. În Statele Unite, spre exemplu, rata de participare la activitatea economică este de 65%, în ţările europene rata fiind chiar mai mică, iar o mare parte din aceşti angajaţi lucrează în sectoare precum finanţele, publicitatea şi alte astfel de servicii. O bună parte din aceste slujbe ar dispărea în urma tranziţiei de la economia actuală la sistemul propus de tehnocraţie, acest lucru insemnând că de fapt rata şomajului (rata care exclude astfel de slujbe neproductive, conform tehnocratilor) este de fapt mai mare decât prezentată.
  • Mişcarea duce lipsă de o organizare şi de o orientare serioasă.
  • Tehnologia nu este răspunsul la toate problemele umanităţii.
    • Această critică este nefondată întrucât mişcarea tehnocracă nu a afirmat vreodată că are răspunsul la toate problemele.
  • Resursele care sunt rare în natură nu pot fi distribuite în mod egal (exemplu: diamante, aur)
    • Răspunsul adus la această critică de tehnocraţi este că într-o societate tehnocratică, aceste lucruri nu ar avea aceaşi valoare ca în societatea actuală, întrucât valoarea oricărui lucru ar fi dată de energia totală consumată în producţie, extracţie, etc. Astfel, aurul şi diamantele, nu ar avea nici o valoare specială ca urmare a rarităţii naturale. Tehnocraţii susţin că în societatea consumatoristă de azi, majoritatea bunurilor de consum sunt fabricate prin procese în totalitate automatizate. Şi de acea lucrurile cu adevărat rare din natură nu ar afecta în nici un fel societatea tehnocratică, întrucât nu ar avea practic nici o valoare.
  • Mulţi oameni consideră că fiinţa umană este prea egiostă şi că ar refuza să lucreze dacă nu ar avea un beneficiu material imediat ca răsplată, acest lucru ducând într-un final la prăbuşirea Tehnatului datorită lipsei de mână de lucru.
    • Tehnocraţii nu văd refuzul oamenilor de a lucra ca pe o problemă. Ei afirmă că unul dintre scopurile unei societăţii tehnocratice este eliminarea, în cele din urmă, a muncii fizice prin automatizare totală. Iar pentru restul locurilor de muncă, tehnocraţii consideră că mulţi cetăţeni ar continua să lucreze, din plăcere, sau, pur şi simplu, pentru că au capacităţile necesare. De asemenea , tehnocraţii cred că cei ce vor refuza să lucreze, fără a prezenta motive serioase, ar pierde respectul celorlalţi cetăţeni.
    • Un alt contra argument adus de tehnocraţi este faptul că intrucât sistemul va continua să crească şi să se extindă, nivelul de trai pentru toţi oamenii ar creşte, acesta fiind tot un câştig material, dar rezultat în urma efortului colectiv.
  • Mulţi critici afirmă că întregul sistem tehnocratic se bazează pe noţiunea că dorinţele umane ar avea o limită.
    • Tehnocraţii, cu toate acestea, nu au afirmat niciodată aşa ceva. Ei nu au afirmat că dorinţa umană este finită, ci că capacitatea omului de a consuma este finită. În susţinerea acestui argument sunt aduse exemple precum hrana sau transportul. În timp ce într-un sistem precum cel actual, un individ poate deţine oricâte maşini doreşte, acesta nu poate să ,,utilizeze” decât o cantitate finită de transport, în sensul că poate să conducă timp de un numar finit de ore pe zi. Şi fiindcă chiar conceptul de proprietate ar fi diferit într-un Tehnat, cetăţenii nu ar deţine mijloacele de transport, ci ar putea doar să le utilizeze cât de mult doresc, în funcţie de cât de mult pot.

preluat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C5%9Fcarea_Tehnocratic%C4%83

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: