Povestea unui soldat – 1 –

Ploaia neconteneste de cateva ore si fiecare picatura umple cu atat mai mult sufletul soldatilor.E un pahar de amarciune si dragoste pentru tara, un fel de patriotism ciudat care inca salasuiste in ei.Fiecare dintre ei isi iubeste aproapele mai mult decat orice si stie, ca un camarand bun ce este, ca iubirea este o virtute de nelipsit in acest zile de lupta si deznadejde.Se simt inconjurati si in ciuda acestor nelinstiti, care vin de la centru, dorinta de a ajunge cat mai repede la victorie este de neclinit.Ar fi vrut sa ii aiba aproape pe cei dragi, sa o vada pe mama lor facand mamaliga iar ei sa se aseze ca niste fii buni la masa.

Ropotele calului rup ploaia.A trecut pe partea gresita a raului si era cat pe ce sa cada in mana dusmanului.Se gandeste la aceste lucruri si in ciuda pericolului care il paste nu se gandeste decat ca ar vrea sa aiba o viata normala ,sa aiba un fiu ,o sotie frumoasa,sa semene ogorul.Simte padurea si stie ca aceasta ii va fi un tainuitor prieten.Il va ascunde si il va acoperi ca in mainile unui inger.De scarba nici nu a mai mancat azi ,cu toate ca are in ranita conserve.Acasa era fiu de razes si se bucura de respect, era un om harnic si bun insa aici nu e decat un soldat ce fuge din calea primejdiei.

11 ,mai am doar 11 linii  si ajung ,se gandeste el, iar acest numar i se pare foarte usor de depasit.Nici nu cred ca s-a gandit la aceasta cursa ca la o competitie ,pentru ca daca ar fi facut-o ar fi fost demoralizat.O competitie, cu cine.Rade usor pe sub mustea, isi ridica capul ,apoi isi mangaie calul, cel mai bun prieten in aceste vremuri.Nici macar nu au trecut zece zile de cand a luat calul si acesta deja il vede ca pe un stapan.Imbracat in cojocul capitanului – deoarece era furierul lui – considera ca acesta ii va oferi o protectie – Ma vor vedea in cojoc de capitan si se vor gandi ca am informatii.Asa ar trebui sa gandeasca.Ah… cu siguranta nu ma va salva de la o moarte dar cel putin imi va oferi un timp pana isi vor da seama ca nu sunt decat sergent.Asa o fi ,nu?Se gandea el, dar nu e timp de pierdut isi puse la sold plosca cu apa si pleca mai departe pe langa cal.Vaile si urcusurile padurii nu sunt prea grele pentru el.Padurea e de nepatruns si cu atat mai primejdioasa cu cat insusi dusmanul o are in vaza.In ciuda acestor fapte nu se gandeste o clipa la cine l-a trmis acolo, pierzaniei.Credinta si dragostea de tara sunt calitati care nu se pot pune in discutie –Nu, nu acum! Nu e deloc obosit si stie ca doar codrul si iarba satului natal il pot opri din acest maraton al supravietuirii.Spune „Tatal Nostru”  incontinuu ,mergand prin desis si gandindu-se la taticul lui.Imaginea perfecta ,modelul lui ,o proiectie metafizica de neexplicat.

–––––––––––––––––––––

In mintea lui zamislesc multe ideei ,pe care din motive lesne de inteles nu le putem impartasi.Cred ca si pietrele ar plange daca ar povesti cuiva prin ce trece el acum.Se opreste – 2 linii mai am si scap, ies din bataia pustii, cu toate ca drumul e greu, ma simt odihnit.A ajuns intr-o poienita in care care se vede cerul si a putut sa isi ia reperele pentru a-si continua calatoria.Viata la tara l-au facut sa gasesca in orice gaseste in natura, un prieten de incredere.Nu considera in acel moment decat trei lucruri ca fiind importante :apa ,adapostul si Dumnezeu.In rest, la naiba cu tot,vreau nimic .

In acea liniste a padurii se gandeste la un lucru – ce ar fi cant ,sa cant in sinea mea ,sa fluier sa ma bucur!In ciuda necazurilor si a fricii pe care o avea ,optimismul ii era indispensabil.Ateei mori primii!La fel si lasii!E uimitor cateodata cum inima omului gaseste in orice licarire, in orice speranta un suflu ceva ce indispensabil te ridica de pe postamentul mortii.Nu e un las ,nu a fost niciodata.Deseori ,flacau fiind avea obiceiul sa se mai ia la harta cu altii de seama lui ,nefiind neaparat rau la inima.

Scoase ceasul si se uita la el.Timpul, in astfel de momente este singurul lucru rational.De altfel ce ar putea fi rational in toata aceasta ura, aceasta avida sete de putere.Raul este motorul progresului ,iar analogia ar putea merge mai departe spunand cu temei ca tot ce avem se datoreaza razboaielor.Sa fie acestea un rau necesar?Puse mana sub cap si adormi …

Nu dormi decat pret de cateva ore ,ca dupa acea in toata acea conjuctura sa puna ceva sa manance.

de continuat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: